Programul european „Pentru un spaţiu european de siguranţă rutieră"

 

 

 

Acţiuni dedicate Decadei de Siguranţă Rutieră sub egida Programului european „Pentru un spaţiu european de siguranţă rutieră”, organizate în Bucureşti, Hotel IBIS, 3 – 4 mai 2011
  
În cadrul Programului european „Pentru un spaţiu european de siguranţă rutieră” şi al „Planului Naţional de Acţiuni Prioritare în Domeniul Transporturilor”, care au ca obiectiv reducerea la jumătate a numărului de decese în accidentele rutiere în perioada 2011 – 2020 şi creşterea siguranţei participanţilor la trafic, a vehiculelor, a infrastructurii în zilele de 03 – 04 mai 2011, vor avea loc următoarele evenimente publice:

 

 

 

 
           -          Conferinţa naţională ,,Importanţa evaluării medico-psihologice a personalului cu atribuţii în siguranţa circulaţiei rutiere” în data de 03.05.2011, începând cu orele 11.00.
 -        Ziua Naţională a Şoferului – Ziua Porţilor Deschise în data de 04.05.2011, începând cu orele 11.00.
 Ambele evenimente se vor desfăşura la Hotelul IBIS (Gara de Nord) Bucureşti şi au ca scop sensibilizarea opiniei publice în legătură cu importanţa evaluării medico-psihologicea personalului cu atribuţii în siguranţa circulaţiei.
 
Manifestările, organizate în parteneriat cu Consiliul Interministerial pentru Siguranţă Rutieră, fac parte din acţiunile dedicate Decadei de Siguranţă Rutieră, fiind precedate de  lansarea Campaniei Naţionale de Educaţie Rutieră Şcolară, în data de 24.03.2011, la Colegiul Naţional Gh. Lazăr, în prezenţa Doamnei Anca Boagiu, Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii şi Preşedinte al Consiliului Interministerial de Siguranţă Rutieră, a reprezentanţilor Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului, a elevilor, cadrelor didactice, reprezentanţilor mass-media şi societăţii civile.
De asemenea, menţionăm faptul că anul 2011 a fost declarat de către Doamna Ministru Anca Boagiu ,,Anul Siguranţei Cetăţeanului în Transporturi”.
 
Data introducerii: 03-Mai-2011

Autoritatea Rutiera Romana - ARR este inregistrata la Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal, ca  operator de date cu caracter personal conform Legii 677/2001 cu modificarile si completarile ulterioare sub nr. 17392.

Toate persoanele juridice care transmit date catre Autoritatea Rutiera Romana - ARR, ce intra sub incidenta Legii 677/2011 cu modificarile si completarile ulterioare, au obligatia de  a se inregistra ca operator de date cu caracter personal.

Parteneri

Informatii utile

Info utile transport pers. Info utile transport marfuri
Eliberare licente transport Eliberare atestate
Transport marfuri periculoase - ADR
Intrebari frecvente Legislatie nationala