Conform dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările și completările ulterioare, transportul în regim de închiriere este serviciul de transport de persoane executat cu un autoturism (care poată să aibă capacitate de până la 8+1 locuri) cu conducător auto, pus la dispoziţia clientului pe bază de contract pentru efectuarea serviciului, tarifat pe oră sau pe zi, cu plata anticipată a prestaţiei contractate, pe bază de documente fiscale, conform prezentei legi.
Transportul în regim de închiriere se realizează pe orice traseu, la cererea expresă a clientului, cu obligaţia revenirii autovehiculului în localitatea de autorizare(unde își are sediul operatorul de transport în regim de închiriere persoană juridică) după efectuarea transportului respectiv, conform contractului.
Conducătorul auto trebuie să deţină certificatul de atestare a pregătirii profesionale (certificat profesional pentru conducătorii auto care efectuează transport în regim de închiriere) şi să fie angajat al transportatorului autorizat care este persoană juridică.
Conform dispozițiilor OUG nr. 49/2019 privind transportul alternativ cu autoturism și conducător auto documentele necesare pentru eliberarea autorizației pentru transportul alternativ, a copiilor conforme ale acesteia și a ecusoanelor sunt următoarele, cu precizarea ca anexele la care se face referire se pot vizualiza si descarca in Sectiunea Utile/Formulare/Transport alternativ:
- eliberarea autorizației pentru transportul alternativ
- eliberarea copiei conforme a autorizației pentru transportul alternativ
- eliberarea ecusoanelor pentru transportul alternativ
La art. 13 alin. (4) din OUG nr. 49/2019 privind activitățile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto se precizează: „(4) Operatorul de transport alternativ are dreptul să efectueze transport alternativ cu autoturismul pentru care s-a emis copia conformă a autorizaţiei pentru transportul alternativ:
În conformitate cu prevederile art.11 lit.c) şi d) din O.G. nr.27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile privind accesul la ocupaţia de operator de transport nu se aplică întreprinderilor angajate exclusiv în „transportul de mărfuri cu autovehicule a căror masă totală maximă autorizată, inclusiv cea a remorcilor, nu depăşeşte 3,5 tone”, respectiv în “transportul de mărfuri în regim de taxi”.
În acest sens, vă aducem la cunoştinţă faptul că la art.11 lit.e) şi lit.s) din Legea nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările şi completările ulterioare, sunt prevăzute următoarele:
Totodată, precizăm faptul că în conformitate cu dispoziţiile art.7 alin.(3) din Legea nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările şi completările ulterioare, „este interzis transportul public, contra cost, de mărfuri sau de bunuri cu un autovehicul cu masa maximă autorizată de cel mult 3,5 tone, fără a deţine pentru acesta autorizaţie taxi valabilă, potrivit prevederilor alin. (1), ori altă autorizaţie valabilă.”
Având în vedere prevederile legale mai sus menţionate, urmează să vă adresaţi primăriei localităţii pe raza căreia aveţi domiciliul sau sediul.
La art. 5 alin. (7) din Metodologia de autorizare şi efectuare a transportului în regim de închiriere nr. 15134/03.06.2019, în privința vechimii autoturismului care poate fi utilizat la transportul în regim de închiriere, se precizează:
„(7) Copia conformă se eliberează numai pentru autoturismele care nu depășesc vechimea de 10 ani de la data fabricaţiei conform art. 11 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 38/2003, cu modificările şi completările ulterioare, pentru o perioadă de maxim 5 ani şi nu va depăşi termenul de valabilitate al vizei autorizaţiei de transport în regim de închiriere.”
La art. 13 alin. (5) din OUG nr. 49/2019 privind activitățile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto, modificată și completată cu Legea nr. 204/2019, se precizează:
„(5) Copia conformă a autorizaţiei pentru transportul alternativ se eliberează, conform cererii operatorului de transport alternativ, pentru o perioadă de 1 an, 2 ani sau 3 ani, fără a depăşi perioada de valabilitate a autorizaţiei de transport alternativ, numai pentru autoturismele care au la data expirării valabilităţii copiei conforme mai puţin de 15 ani vechime de la data fabricaţiei.”
La art. 2 lit. d) și g) din OUG nr. 49/2019 privind activitățile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto, modificată și completată cu Legea nr. 204/2019, se precizează:
Transportul alternativ se efectuează în condițiile respectării dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 49/2019 privind activitățile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto, modificată și completată cu Legea nr. 204/2019, respectiv „numai de către operatori de transport alternativ autorizaţi, care deţin, pentru fiecare autoturism utilizat la efectuarea transportului alternativ, copie conformă valabilă şi ecusonul pentru transport alternativ, eliberate în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă”.
La art. 13 alin. (5) din OUG nr. 49/2019 privind activitățile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto, modificată și completată cu Legea nr. 204/2019, se precizează:
De asemenea, la art. 22 alin. (2) și (3) din OUG nr. 49/2019 privind activitățile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto, modificată și completată cu Legea nr. 204/2019 se precizează:
Având în vedere cele menționate anterior, precum și faptul că la efectuarea transportului alternativ copia conformă și ecusonul trebuie să fie în termen de valabilitate, pe ecuson se va tipări după caz: