Comunicat privind examinarea teoretică a persoanelor care nu dețin sau nu au deținut un atestat /certificat de pregătire profesională

06 Iunie 2020


          În continuarea comunicatului 1409/04.06.2020, vă informăm că în perioada 13 iunie – 12 iulie examinarea teoretică în vederea obținerii atestatelor/certificatelor de pregătire profesională a personalului din domeniul transporturilor rutiere se va desfășura exclusiv pentru persoanele care nu dețin sau nu au deținut un atestat  /certificat de pregătire profesională (pentru persoanele care dau pentru prima dată examen sau care nu au promovat examenul pentru obținerea unui atestat /certificat de pregătire profesională).
        Având în vedere condițiile de prevenire și combatere a efectelor Pandemiei de COVID – 19, pentru desfășurarea în siguranță a examenelor teoretice se impun măsuri speciale atât în ceea ce privește numărul maxim de persoane ce se pot prezenta la o sesiune de examinare cât și triajul epidemiologic și distanțarea socială a candidaților. Prin urmare  în perioada următoare se vor prezenta la examen un număr limitat de persoane, în funcție de infrastructura fiecărei locații de examinare , locurile din sălile de calculatoare precum și din cele de scris fiind reduse la jumătate.
       În ceea ce privește reluarea examinării teoretice pentru persoanele ce dețin un atestat/certificat și vor să și-l reînnoiască  aceasta se va relua în funcție de măsurile de relaxare ce urmează a fi stabilite.
       Până la reluarea examinărilor pentru reînnoirea atestatelor/certificatelor precizăm faptul că acestea sunt prelungite, de drept, după cum urmează:
      - Cpc pesoane/marfă -  pentru o perioadă de 7 luni de la expirare, conform prevederile Regulamentului (UE) 2020/698 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor măsuri specifice și temporare, în contextul epidemiei de COVID-19, privind reînnoirea sau prelungirea anumitor certificate, licențe, permise și autorizații, precum și amânarea anumitor controale și formări periodice în anumite domenii ale legislației din sectorul transporturilor.
     - ADR + consilierii de siguranță rutieră – până la data de 1 decembrie 2020, în baza acordului multilateral în documeniul transporturilor de mărfuri periculoase  M324.
     - Agabaritic + Manageri transport marfă/persoane + Instructori + Profesori +Conducatori în regim de taxi + Manageri în regim de taxi - pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea stării de alertă, în conformitate cu dispozițiile  Legii nr. 55 /2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
        Pentru a susține examen persoanele care nu dețin un atestat/certificat şi care nu se încadrează în niciuna din situațiile de mai sus, trebuie să se programeze la centrele de formare şi perfecționare la care s-au înscris pentru cursurile de formare profesională.
        Astfel, ca urmare a programării efectuate de către centrele de formare şi perfecționare, Autoritatea Rutieră Română va publica lista persoanelor programate pentru județele din sesiunea 13 -14 iunie conform Calendarului de examinare teoretică în perioada 13.06.2020 - 12.07.2020,      joi, 11.06.2020, după ora 16:00.
        IMPORTANT!
        Facem precizarea că numai persoanele programate care se regăsesc pe lista publicată pe site-ul www.arr.ro, vor putea susține examen în sistemul informatic.

         Vă mulțumim pentru înțelegere și colaborare!